Supercupa a adus și primul scandal legat de arbitraj. Campionii urlă că au fost nevoiți să joace și contra centralului acestei partide
Iuliu Mureșan l-a acuzat dur pe centralul partidei de sâmbătă. „Suferă de sindromul Lupescu”, a spus președintele campioanei, aluzie la faptul că Hațegan a fost promovat pe timpul când „Kaiserul” făcea delegările și are o datorie morală față de fostul dinamovist.
Primul care a sărit la gâtul centralului de la Supercupă a fost Arpad Paszkany. Patronul CFR-ului susține că Dinamo n-ar fi câștigat sâmbătă seara fără ajutor din partea arbitrilor. „Au fost 6 arbitri, dar tot degeaba. Când primești un gol care nu trebuie să fie validat, pentru că a fost henț, și ai și un jucător eliminat pe nedrept, e greu să câștigi. Dacă aici nu putem vorbi de viciere de rezultat, atunci unde putem vorbi de așa ceva? S-a arbitrat într-o singură direcție”, a acuzat Arpad Paszkany.
Iuliu Mureșan, președintele campioanei, a fost și mai tranșant în declarații. „Am jucat de la început 11 contra 12 și apoi 10 contra 12. Ne-a umplu de galbene, pe lângă hențul de la golul de 1-1 și eliminarea gratuită a lui Cadu”, a spus Mureșan. „Hațegan face parte dintr-o generație care suferă de «sindromul Lupescu». Cine trebuie să înțeleagă, înțelege ce vreau să spun”, a încheiat Mureșan. 2-1 la greșeli pentru CFR
Min. 12: Deac l-a călcat pe tibie pe Cătălin Munteanu, dar Hațegan i-a arătat doar cartonașul galben clujeanului, deși se impunea eliminarea Min. 33: „Centralul” din Arad n-a văzut un henț în careu al lui Ivo Pinto, după o centrare a lui Alexe, și a lăsat jocul să continue Min. 62: Țucudean a egalat, 1-1, dar atacantul dinamovist a înscris după ce inițial preluase cu brațul drept mingea trimisă în adâncime de Nica Mă aștept să avem un campionat cu astfel de greșeli împotriva noastră Arpad Paszkany, finanțator CF
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER